O viata in intuneric. ..

Cât de norocoşi suntem! Astăzi, conducând un prieten orb până în staţia de autobuz, am realizat cât de mare e binecuvântarea că putem vedea! Cât de vulnerabil este el, ca persoană nevăzătoare…s-a lăsat total pe mâna mea. Puteam să îl conduc pe un drum bun sau pur şi simplu puteam să îl duc pe un drum greşit. Aici de mine depindea. Câţi dintre noi avem o încredere aşa de mare încât ne-am lăsa pe mâna altor persoane?
Şi ştiţi ce este ciudat? Că noi vedem, vedem tot ce se petrece în jurul nostru, vedem oamenii, lucrurile, natura şi totuşi…uneori alegem un drum greşit. Ori, trăim ca şi cum nu am vedea nimic din ce ne înconjoară. Suntem atât de obosiţi, de stresaţi şi de nervoşi încât nu mai avem timp de lucrurile care sunt cu adevărat importante. Trăim de pe o zi pe alta, fără a conştientiza cât de norocoşi suntem.
Nu trebuie să fim conduşi de mână, nu trebuie să ni se spună de nenumărate ori: ”atenţie, scară. ai grijă, trecem strada.”. Nu trebuie să trăim o viaţă ”neagră” şi nici nu trebuie să ne luptăm cu sentimentul vulnerabilităţii. Şi totuşi…am observat la prietenul meu mai mult optimism, mai multă fericire şi mai multă siguranţă ca la oricare dintre noi. Da, da. Ce ar fi să aprindem lumina conştiinţei, să realizăm că noi vedem şi să începem să trăim ca atare? Să nu mai continuăm să trăim în întuneric, ci, ca prietenul nostru orb, să trăim o viaţă plină de lumină!

Publicat de pe WordPress pentru Android

Cat de multa incredere ai in tine…

Ştiai că poţi realiza o mulţime de lucruri şi asta doar pornind din interiorul tău? Poţi să radiezi de fericire, poţi să atragi priviri, poţi să faci oamenii să se întrebe: ”Ce are acest om atât de special în el?” Poate că uneori ai văzut persoane, nu exagerat de frumoase, dar care aveau acel ceva. Acel ceva care te punea pe gânduri, care-ţi rămânea în minte şi te provoca să te gândeşti la persoana respectivă.
Să-ţi spun un secret. O persoană care are succes, o persoană care atrage privirile, e o persoană plină de încredere în sine. Ştie să-şi valorifice calităţile, îşi ştie defectele, îşi cunoaşte limitele şi astfel reuşeşte să emane din interior acea încredere debordantă. Data viitoare nu te mai întreba în cine să ai încrede şi în cine nu, ai încrede în TINE dragul meu. Termină să te mai autocompătimeşti, să-ţi plângi de milă ca un om patetic şi să te închizi în tine doar pentru că tu nu vei fi niciodată la fel de bun ca şi concurenţa. Ia de pe umeraş acea haină frumoasă, aranjează-ţi părul, ieşi pe uşă şi bucură-te de aerul curat de afară. Mergi zâmbind pe stradă şi repetă-ţi mereu că eşti unic. Nu trebuie să ajungi dintr-o extremă în alta, ci trebuie să înveţi să-ţi depăşeşti complexele, să îndrăzneşti să ieşi din cutie şi să iei iniţiativa!
Data viitoare, nu-ţi mai spune că nu poţi, că nu vei reuşi şi că îţi este frică de eşec. Frică? Tu nu cunoşti frica! Tu eşti un om capabil, deştept, frumos şi la fel de încântător ca orice om de succes. Mai mult, tu ai încredere în tine! Altfel, cum ai putea să ceri celorlalţi să aibă încredere, pe când tu însuţi nu reuşeşti? Încrederea în tine este deja un pas spre reuşită! Încrederea este cheia!..

Publicat de pe WordPress pentru Android

Cand tu iubesti si celalalt se joaca…

Atunci când iubeşti şi eşti iubit înapoi, se simplifică lucrurile. Totul e roz şi se merită. Dar ce se întâmplă când iubeşti şi se opreşte aici? Ce se întâmplă atunci când investeşti cu tot ce ei în persoana pe care o iubeşti şi tot ce primeşti înapoi este indiferenţă? Sau…poate primeşti câte o vorbă aruncată în vânt. Aşa, pentru a face jocul mai interesant.
Nu se poate exprima în cuvinte cât este de dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul e reciproc. Tot ce primeşti înapoi să fie o incertitudine seacă. Plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit să renunţi…atunci îţi acordă puţină atenţie. Asta pentru a te readuce în joc. Pentru a nu-ţi permite să-ţi refaci viaţa sau sentimentele. Cunoşti situaţia? Treci şi tu prin una? Sau, mai rău, provoci şi tu o astfel de situaţie?
Am văzut mulţi astfel de ”jucători” care se amuză jucând de-a v-aţi ascunselea cu dragostea. Când blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări. Când li se pare interesant ca într-o zi să acorde atenţie sporite, ca a doua zi să fie extrem de indiferenţi.
De asemenea…am văzut multe astfel de ”victime” plângând pe umărul meu. Îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau ”nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”. Ba eu îmi imaginez. Ai intrat în jocul diavolului şi nu vrei să ieşi sau nu poţi pentru că eşti prea strâns legat. De la început ai primit tot felul de semnale cum că se joacă sau că ”navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu ai vrut să conştientizezi. De la început ai avut indicii cum că îi place să stea cu picioarele în mai multe lacuri, dar ai închis ochii. Ai ţinut cu dinţii de o ”relaţie” în care tu dădeai, celălalt primea şi atât. Tu ai iubit. Altul s-a jucat. Ai trăit o joacă de-a iubirea…

Publicat de pe WordPress pentru Android

Ai obosit???….

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…
I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired…

Publicat de pe WordPress pentru Android

Timpul..

Se spune că trebuie să aştepţi după momentul potrivit. Că nu trebuie să forţezi lucrurile… Dar niciodată nu se spune când e momentul potrivit. Cât trebuie să aştepţi pentru ca acesta să vină? De unde vei şti când vine el?
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine….

Publicat de pe WordPress pentru Android

Esti on sau off???…

De ce te laşi amăgită de lucruri trecătoare? De ce cazi în plasa lui de fiecare dată? Ai uitat ultima dată când te-a făcut să suferi? Ai uitat că te-a trecut prin cele mai cumplite clipe? Şi totuşi…te întreb draga mea, de ce muşti momeala de fiecare dată când ţi se pune în faţă?
Se spune că fetele sunt naive. Că poţi să le păcăleşti oricum şi oriunde. Şi…oricine. Nu zic că nu. Unele dintre noi suntem extrem de naive. Niciodată nu va înţelege cel din jurul tău de ce te mai apropii încă o dată de foc, după ce te-ai ars. E imposibil de înţeles. Dar cică inimii nu-i poţi dicta. Inimii nui. Dar poţi gândi. Data viitoare când se foloseşte de tine şi apoi te aruncă aşa ca pe o cârpă, poţi să nu-i mai permiţi să se mai întâmple şi a doua oară. E ciudat cum ierţi, treci peste, iau greşeşte, din nou ierţi şi tot continui aşa. Unde îţi este stima de sine? Unde îţi este respectul? Tu nu ai nevoie de cineva care să te privească aşa ca pe un obiect şi doar atât. Tu ai nevoie de cineva care să te iubească aşa cum meriţi şi care să fie conştient că eşti o persoană cu sentimente.
Data viitoare când eşti căutată numai pentru că se plictiseşte, pentru că are chef de tine sau că pur şi simplu nu are altceva mai bun de făcut, aminteşte-ţi că TU ai altceva mai bun de făcut! Ai valori, te respecţi şi meriţi ceva mai bun. Nu te îngrijora, peste egoişti de genul acesta vei da la tot pasul. Mai greu cu rarităţile…Nu mai fi on pentru orice persoană available, învaţă să

Masca…

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată…

Publicat de pe WordPress pentru Android